Poliţele auto obligatori (RCA), principala sursă de venituri pentru piaţa locală de asigurări, reprezintă în medie circa jumătate din portofoliile companiilor de profil, însă sunt cazuri în care ponderea RCA-ului în total subscrieri trece de 90% sau se situează la numai 10%, arată calculele ZF pe baza datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Euroins, asigurător aflat în redresare financiară, este cel mai dependent de poliţele RCA, din moment ce vânzările de asigurări auto obligatorii reprezentau la finalul lunii septembrie 95% din afacerile totale, echivalentul a 502 milioane de lei. Euroins este urmată îndeaproape de Carpatica Asig, controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea.
Pe de altă parte, asigurătorii străini s-au retras treptat din piaţa de RCA, motivând că aduc pierderi.
Ce este reasigurarea şi unde contează cel mai mult?
Prin reasigurare, societatea din România transferă o parte a riscurilor, dar şi a beneficiilor, către o altă companie. Societatea locală apelează la reasigurător cu acelaşi scop cu care noi apelăm la societatea de asigurare adică pentru a cumpăra protecţie. Cea mai mare parte a primelor cedate în reasigurare sunt în zona auto şi cea a asigurărilor de locuinţă. Există două forme de reasigurare. Prima dintre ele, şi cea mai utilizată, prespune împărţirea proporţională a riscului între societatea din România şi reasigurător. În acest caz, costurile contractului sunt mai mari pentru că şi riscul asumat de reasigurător este mai important. Al doilea tip de reasigurare este cea de tip excedent. În această situaţie, compania străină îşi asumă riscurile doar de la un anumit nivel, stabilit în contract în sus. Domeniul unde reasigurarea este extrem de importantă şi chiar obligatorie prin normă ASF este cel al poliţelor de locuinţă şi, mai ales, a componentei acesteia care vizează riscurile de cutremur sau inundaţie. Cele două tipuri de catastrofe pot provoca dezastre majore pe care niciun asigurător român nu le poate suporta din propriile resurse. Cu cât apelează mai mult la reasigurare cu atât riscul de a ajunge în incapacitate de plată este mai mic. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu publică, defalcat pe companii, valoarea primelor brute cedate în reasigurare de către fiecare companie în parte. Ultimele date integrale sunt din 2013. Totuşi, Insurance Profile, a obţinut de la câteva companii şi datele din 2014 pe care le prezentăm în tabel.
Unde este RCA este scandal şi instabilitate
Alţi doi indicatori privind stabilitatea unei companii vizează numărul de reclamaţii primite de la client şi gradul de concentrare a portofoliului. În fapt, corelaţia dintre cele două arată că acolo unde o singură linie de asigurare domină absolut portofoliul, apar şi problemele. Dacă acea linie de asigurare este şi RCA, curge cu reclamaţii. În plus, firmele care depind exclusiv de RCA sunt supuse pierderilor, în condiţiile în care ar plăti daunele la timp. Carpatica şi Euroins, de exemplu, au un portofoliu în cadrul căruia poliţele obligatorii de răspundere civilă auto au o pondere care se apropie de 90%, în timp ce primele brute subscrise pe RCA reprezintă în jur de 65% din vânzările Astra şi peste 83% din cele ale City Insurance. Preţurile practicate de aceste companii sunt şi de trei ori mai mici decât cele aplicate de celalte firme de asigurare, însă tot societăţile respective sunt şi cele mai reclamate din România, adunând mai bine de 70% din totalul petiţiilor primite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Euroins singură are peste o treime din reclamaţii.
Cele mai stabile companii mari de asigurare din România. Datele esenţiale privind ponderea reasigurării în totalul vânzărilor, procentul din totalul reclamaţiilor primite de ASF şi raportul dintre primele brute subscrise şi indemnizaţiile plătite. Sursa: ASF, Insurance Profile

|
Firma |
%reclamaţii |
%reasigurare |
%vânzări/plăţi |
|
Allianz Ţiriac |
3,98% |
19% |
41% |
|
Groupama |
1,88% |
8,6% |
65% |
|
Generali |
1,3% |
23% |
46% |
|
Omniasig |
6,4% |
66% |
77% |
|
Uniqa |
7,6% |
46% |
116% |